luni, 19 ianuarie 2009

Ne vrem drepturile inapoi !

-catre toate organele de presa interesate-

Cu exact un an in urma a fost promulgata, cu surle si trimbite, Legea nr. 4/20008, privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive. Cunoscuta si sub denumirea de ”Legea lui Mitica”, aceasta initiativa legislativa despre care se spunea ca va pacifica lumea stadioanelor romanesti, si-a dovedit cu varf si îndesat, înca de la intrarea in vigoare, totala lipsa de utilitate. Mai mult decat atat, cateva din prevederile ei nu sunt cunoscute chiar de cei care trebuie sa o puna in practica.

Este vorba, in special, de prevederile legate de pirotehnie. Legea 4/2008 nu acopera acest domeniu, facand trimitere la legile existente deja in ceea ce priveste substantele pirotehnice. Prin urmare, obiectele pirotehnice din clasa I (cu masa maxima de amestec explozibil cel mult egala cu 3 grame - de exemplu majoritatea FUMIGENELOR) pot fi comercializate de catre agentii comerciali si utilizate de catre populatie pe tot parcursul anului.
De anul trecut pana acum, multe din amenzile contraventionale aplicate pe stadioane s-au luat pentru folosirea unor astfel de materiale. Aceste amenzi sunt de fapt abuzuri menite a masca incapacitatea de rezolvare a problemelor cu adevarat grave ce se petrec pe stadioanele din tara noastra.

Deoarece consideram ca astfel de obiecte, care, conform specialistilor ce au conceput legile in vigoare, nu sunt periculoase pentru integritatea corporala a oamenilor, ajuta la imbunatatirea spectacolului realizat in tribune si fac din fotbal un joc mai frumos, mai colorat, am initiat o petitie online pentru respectarea prevederilor legale in vigoare.
Petitia a fost semnata pana acum de 2900 de persoane, iar numarul lor creste zilnic.
Textul petitiei poate fi vazut la adresa de Internet:
http://www.petitiononline.com/drepturi/petition.html

Va multumim de atentie si asteptam alte eventuale intrebari.

Persoana de contact:
Mihaiescu Alexandru
0770 878 171
postmaster@romanianultras.net

Niciun comentariu: